Vlastimil Vojtus, antrenorul echipei masculine la Campionatele Europene
- Updated: April 9, 2018
Vlastimil Vojtus (Cehia) va fi antrenorul echipei masculine de curling a României la Campionatele Europene de Curling, Divizia “C”. Acesta devine, astfel, antrenorul echipei pentru a șaptea oara.
Campionatele Europene de Curling, Divizia “C” vor fi găzduite de Copenhaga, Danemarca în perioada 11-16 aprilie 2018.
Vlastimil Vojtus (42 ani) este un antrenor cu multă experiență la nivel înalt de peste 10 ani. Acesta a declarat: “Îmi aduc aminte de cea mai bună performanță din istoria echipei României. Aceștia au jucat în Copenhaga în 2013 luând medalia de argint. Cred că ‘spiritul’ victoriei al echipei noastre va reveni odată cu întoarcerea în această locație. Aștept cu nerăbdare campionatul și cred în succes.”