Terenul de joc: CASA (HOUSE)
- Updated: October 20, 2010
La prima vedere, terenul de curling e o fasie-de-apa-care-a-inghetat cu niste cercuri desenate cu vopsea colorata la fiecare capat.
Fiecare fasie de asta se numeste in engleza sheet si are aproximativ 45 de metri lungime. Latimea unui sheet este de aproximativ 4.5 metri. Nu face eforturi sa tii minte dimensiunile astea, n-o sa dai un examen din ele inaintea primului tau meci.
Numarul de sheet-uri dintr-o sala in care se practica acest sport variaza de la una la 16 sheet-uri, cat au unele cluburi din Canada, tara despre care se spune ca e “mama curlingului”. Numarul standard e de 4, maxim 6 sheet-uri.
CASA (HOUSE)
Pista de curling are la fiecare capat cate un set de cercuri concentrice colorate, cunoscute sub numele (in engleza) de house. Echipa ta va castiga atatea puncte cate pietre are in casa, dar asta nu inseamna ca trebuie sa arunci de fiecare data astfel incat sa ajunga piatra in casa. Uneori e mai bine sa ai toate pietrele in fata casei, nu inauntrul ei.
Casa e constituita astfel:
- The 12-foot: Asta e cercul cel mai mare (sau cel de la exterior) si e denumit astfel pentru ca atat are diametrul. Distanta de la o latura la cealalta, traversand mijlocul cercului, este exact 12 feet (3.65 metri).
- The 8-foot: Urmatorul cerc, cu diametrul de – ai ghicit 🙂 – 8 feet (2.43 metri).
- The 4-foot:Urmatorul cerc dupa cel de 8 feet, cu diametrul de 4 feet (1.21 metri).
- The Buton: Acesta este cercul din centrul casei. Diametrul lui variaza de la club la club, dar, de obicei e atat de mare cat sa fie acoperit in intregime de o piatra care ajunge in el.
Cateodata, Butonul e largit, mai ales in cadrul competitiilor televizate, ca sa incapa logo-ul sponsorului, vizibil din unghiul unei camere de luat vederi agatata special exact deasupra lui.
- The Tee: Asta e o gaura mica situata exact in centrul Butonului. Are rol in joc doar in situatia in care 2 pietre adverse par a fi exact la aceeasi distanta de centru si nu poate fi apreciata corect aceasta distanta doar cu ochiul liber. Cand se intampla asa, apare un instrument numit measure care se infige in gaurica asta si stabileste care piatra este mai aproape de centru.
Cand te consideri un curler serios, vei fi folosit deja termenii acestia. Adesea ii vei auzi pe colegii tai folosind replici ca “drawing to the 8-foot, ceea ce presupune sa trimiti o piatra astfel incat sa ajunga in cercul respectiv. Sau “hitting that rock in the 12-foot”, ceea ce inseamna ca trebuie sa arunci astfel incat piatra ta sa o scoata din joc pe cea a adversarului care se odihneste in cercul cu pricina.
Cercurile sunt colorate de regula in albastru si rosu (cu alternanta de gheata transparenta intre ele). Contrar primelor impresii, culoarea cercurilor nu determina si numarul de puncte pe care il scorezi. Fiecare piatra din casa valoreaza 1 punct. Daca, de exemplu, echipa ta are o piatra in Buton si inca una in 12-foot, asta inseamna ca tocmai ai castigat 2 puncte.