Federatia Romana de Curling

Statisticieni și oficiali la Campionatele Europene din St. Gallen.

Săptămâna aceasta, la St. Gallen în Elveția, se desfășoară Campionatele Europene de Curling (divizia A și B). La aceste campionate România nu este calificată, dar avem membrii ai Federației care fac parte din staff-ul de acolo.

Iulia Trăilă și Octavia Trăilă sunt statisticieni la prima divizie Europeană, iar Gheorghe Mățău face parte din echipa de oficiali din partea Federației Internaționale, rolul acestuia fiind de umpire (observator de joc/arbitru).

În trecut, Iulia și Octavia au mai avut rolul de statisticieni la Campionatele Mondiale de Juniori și Wheelchair, desfășurate în Gangneung, Coreea de Sud, în acest an (aceste campionate având și rolul de evenimente test pentru Olimpiada din 2018) și urmează să meargă la Olimpiadă, în februarie 2018.

Gheorghe Mățău este cel mai experimentat ‘umpire’ din România. Acesta a mai făcut parte din echipa celor de la Federația Internațională de patru  ori, ‘arbitrând’ două Campionate Mondiale de Juniori, divizia B, un Campionat European de Juniori și Festivalul Olimpic de Tineret European (FOTE).

 

Programul meciurilor televizate de cei de la Eurosport România poate fi găsit aici: http://www.curling-romania.com/2017/11/18/program-transmisiuni-live-campionatele-europene-2017/ 

Leave a Reply

Your email address will not be published.