Despre originile curling-ului. Saga unei controverse

Autor: Miha Duta

Inceputurile, sau, mai bine zis, “inceputul prim” al curling-ului nu poate fi imaginat fara o aura arhetipala. Sigur, nu se poate stabili cu exactitate identitatea actantului, cine a imprimat prima miscare “pietrei” de curling, in fapt o simpla “piatra” glisand pe un rau sau pe un lac inghetat catre o prezumtiva tinta, ajutata de o matura la fel de prezumtiva, nici daca actiunea s-a desfasurat cu aceasta complexitate, cert este ca magnetismul si fascinatia “pietrei” care se roteste, parabola miscarii, sunetul mocnit amplificandu-se progresiv, au fost destul de puternice pentru ca actiunea sa se perpetueze.

Originile datate ale curling-ului indica o geneza la fel de incerta si greu de circumscris. Scotia si Tarile de Jos sunt angajate deopotriva in disputa pentru asumarea adevaratelor origini. Dovezile sunt diverse, de la opere de arta la scrieri si obiecte arheologice. Insa daca scotienii sunt adevaratii inventatori asa cum in mod traditional se crede sau a fost importat de la sportivii flamanzi care au emigrat in Scotia in timpul domniei lui James al VI-lea, James I al Angliei, forme liminare ale jocului de curling dezvoltandu-se de fapt in Europa continentala, ramane o controversa deschisa care nu face decat sa accentueze misterul asupra originilor sale.

Argumente indirecte in favoare originii flamande pot fi gasite cu mult in urma, in relatia si schimburile dintre cele doua regiuni care se pare ca are o lunga traditie in istorie, manifestandu-se sub diverse aspecte. Un fapt intresant poate este ca pe langa schimburile de natura comerciala, flamanzii au oferit sprijin militar scotienilor, furnizand inclusiv principii de constructie si intarire a castelelor, excesiv si inutil fortificate pentru o tara cu destule puncte inalte, sugerand in mod peremptoriu o origine din regiuni mai joase unde aceste intariri erau necesare si justificabile. Dincolo de ceea ce pare a fi un precedent, poate cel mai semnificativ ar fi insa sa amintim faptul ca au existat doua valuri majore de migratie flamanda in Scotia, migratie datorata persecutiilor religioase, ultimul avand loc in a doua jumatate a sec. al XVI-lea, perioada care coincide cu primele dovezi bidirectionale despre curling. Avem asadar un mai lung istoric al schimburilor si nu ar fi suprinzator ca si curling-ul sa fi fost “un produs” importat de scotieni de la flamanzi, desi relatia ar putea fi probata si in sens contrar.

Dovezi directe in sprijinul originii continentale ale curling-ului, cele mai cunoscute si mai des invocate sunt doua picturi in ulei ale lui Pieter Bruegel intitulate “Peisaj de iarna cu patinatori si cursa de pasari” (1565) si “Vanatori in zapada” (1565).

Imaginea 1 – Pieter Bruegel “Winter landscape with skaters and bird trap”

Imaginea 2 – Pieter Bruegel “Hunters in the snow”

Ambele infatiseaza scene similare curling-ului modern, fiind vizibil un numar de 5 persoane ce par angajate in aruncarea unui obiect pe gheata. Jacob Grimmer, un discipol de-al lui Bruegel a reprezentat de asemenea intr-una din picturile sale intitulata “Iarna” (1575) o scena asemantoare curling-ului. Spre deosebire de Bruegel, la el reprezentarea se complexifica si se nuanteaza, numarul jucatorilor este dublu, unul din ei gesticuleaza iar cateva dintre pietre sunt vizibil plasate in fata, pe gheata. La o oarecarea distanta o alta persoana pare pregatita pentru a arunca un obiect pe gheata in timp ce un grup de spectatori urmareste intreaga desfasurarea a actiunii.

Imaginea 3 – Jacob Grimmer “Winter”

O gravura a lui C. Van Wieringen (1580-1635) nu face decat sa intareasca ideea substratului flamand al curling-ului. Ea infatiseaza in mod clar o forma de joc pe gheata, aparent cu blocuri de lemn, maturile si periile fiind bine evidentiate.

Au existat si alti artisti din Tarile de jos care au ilustrat astfel de scene in gravuri sau schite precum R. De Baudous, influentat de Wieringen, sau Aegidius Sadeler II, unde proiectilele par a fi discuri de lemn sau bucati de pamant inghetat. Concluzia ineluctabila este ca in sec al XVI-lea, in Tarile de Jos s-a practicat o forma de joc similara curling-ului, insa dintr-un oarecare motiv jocul nu a continuat sa se dezvolte asa cum s-a intamplat in Scotia.

Scotienii la randul lor cred ca “focarul” curling-ului a izbucnit la ei. Primul registru scris a unei forme timpurii de curling dateaza din februarie 1540, apartinand unui oarecare John McQuhin din Scotia care nota in latineste o provocare la o intrecere intr-un joc pe gheata intre un calugar pe nume John Slater si un confrate, Gavin Hamilton, in ceea ce pare a fi prima dovada a unui meci de curling. Prima referinta tiparita apare in sec al XVII-lea cand Henry Adamson scrie un poem in doua parti intitulat “The Muses Threnodie, or, Mirthful Mournings on the Death of Master Gall”, publicat in 1639, in memoria unui prieten apropiat: “His name was M. James Gall, a citizen of Perth, and a gentle-man of goodly stature, and pregnant wit, much given to pastime, as golf, archerie, curling and jovial companie”. Jocul pare sa fi interferat uneori chiar cu indatoririle spirituale, intr-atat era de captivant, cineva nota cu indignare actul teribil al episcopului Graham din Orkney: “He was a curler on the ice on the Sabbath”. O descriere cvasi-completa unui joc de curling apare intr-un poem de James Graeme in 1773 unde se arata ca maturatul juca un rol important in joc inca de pe atunci. Insusi faimosul poet scotian Robert Burns in “Tam Samson’s Elegy” aparuta in 1786 scrie despre prietenul sau curler Tam Samson.

Imaginea 4 – Tom Samson’s stone

Asadar, pana in sec al XVIII-lea curling-ul a devenit atat de raspandit in Scotia
incat a trangresat definitiv in arta literara, atat poezia si proza vremii continand numeroase referinte cu privire la societatile de curling si curling-ul ca un mare sport national.

Controversa asupra originii curling-ului a fost initiata de reverendul scotian John Ramsay din Gladsmuir, el insusi identificandu-se ca un membru al Societatii de Curling Duddingston. Ramsay pledeaza in favoarea ipotezei continentale invocand in cartea sa “An Account of the Game of Curling”
(Edinburgh 1811) argumente de ordin semantic, aratand ca originea cuvintelor “bonspiel, brough, colly, curl, kuting, quoiting, rink, and wicka” provine din olandeza sau germana. Premisa sa este intr-adevar sprijinita si de valul de imigratie flamand din sec al XVI-lea. Totusi, argumentul etimologic izolat nu este foarte concludent. Faimosul istoric al curling-ului, reverendul John Kerr, contesta opinia lui Ramsay in ampla sa carte: “The History of Curling” (1890) aratand ca originea termenilor este mai degraba celtica si teutonica (channel stone, crampit, draw, hack, hog, skip, tee, toesee, tramp, and tricker). Kerr se mai intreaba: “if Flemings had brought the game to Scotland in the 1500’s, why did Scottish poets and historians make no special mention of its introduction before 1600?”. Totusi, pana la acea data nici Ramsay si nici Kerr nu aveau cunostinta de existenta unor dovezi directe care indicau ca cel putin o forma intermediara a curling-ului se practica in Tarile de Jos in sec al XVI-lea si nici de marturiile asupra existentei curling-ului in Scotia inainte de 1600.

Poate controversa semantica cea mai interesanta s-a nascut in jurul termenului definitoriu kuting revendicat atat de vocabularul olandez cat si de cel scotian. In nota latineasca a lui John McQuhin apare termenul cos, cotis referitor la pietrele folosite. Alegerea are o semnificatie deosebita sugerand faptul ca termenul latin a fost preferat pentru ca are rezonanta cea mai apropiata de termenul scotian coit (quoit), folosit in descrierea primelor pietre de curling folosite in sec al XVI-lea. In secolele urmatoare terminologia s-a nuantat, jocul devenind kuting sau coiting sau kuting stanes, termeni scotieni sinonimi cu cel de curling si curling stones. Forma semantica kuting este intalnita insa si in vocabularul olandez in descrierea unui joc similar curling-ului in timp ce termenul incetatenit curling apare pentru prima data in poemul lui Henry Adams.

Imaginea 5 – Stirling stone

Misterul originii se adanceste defintiv o data cu descoperirea unei pietre de curling, faimoasa mai apoi Stirling Stone, inscriptionata 1511 impreuna cu o alta datata 1551 in urma dragarii unui iaz in Dunblane, Scotia. Warren Hansen concluziona in cartea sa “Curling: The History, The Players, The game”: “Since in no other country have such stones been discovered, the game played on ice with stones must have originated in Scotland.”

Asadar adevarata origine a curling-ului, inceputul prim, se afla undeva ascuns in negura vremii. Desi nu exista nici o disputa in ceea ce priveste dezvoltarea si standardizarea jocului, care apartine scotienilor, geneza sa este aparent multipla si greu de precizat, John Kerr insusi afirmand in acest sens: “there are no facts by which we can determine precisely the antiquity of the game or the manner in which it was first played.”

Referinte:

http://icing.org/game/history/historya.htm

http://icing.org/game/history/historyb.htm

http://www.collectionscanada.gc.ca/curling/024005-1000-e.html

http://flemishamerican.blogspot.com/2010_09_01_archive.html

http://www.psychology24.org/

http://www.usacurl.org/Media/Press%20Kit/history_of_curling.html